/TRADIŢIONALUL PELERINAJ PASCAL AL MEMBRILOR CLUBULUI AMIRALILOR LA MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN

TRADIŢIONALUL PELERINAJ PASCAL AL MEMBRILOR CLUBULUI AMIRALILOR LA MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN

 Fotografii eveniment

În inima Olteniei, pe lângă marile ctitorii din zonă, se adăposteşte de mai bine de cinci secole, un mic lăcaş monahal, loc de rugă şi închinăciune pentru marinari şi aviatori. Mănăstirea dintr-un lemn, cum este cunoscută românilor, adăposteşte o icoană unică în România, fiind doar patru icoane asemănătoare în lume, conform unor hrisoave antice.

În fiecare an, membrii Clubului Amiralilor merg împreună la această mănăstire în ajunul Sărbătorilor Pascale.

Odată intraţi în sfântul locaş, toţi au simţit liniştea aşezământului monahal și au revăzut Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria, unică în România, păstrată cu mare evlavie de măicuţele de acolo.

Legătura indisolubilă dintre marinari şi aviatori, de peste şaptezeci de ani, este vizibilă la Mănăstirea Dintr-un Lemn, prin cele două monumente, închinate aviatorilor şi marinarilor, căzuţi la datorie, în toate vremurile şi în toate locurile, precum şi în pomelnicele preoţilor de acolo, care comemorează eroii marinari şi aviatori, la fiecare liturghie.

Vizita, echivalent al unui pelerinaj devenit tradiţional, marchează legătura specială dintre marinari, aviatori şi Mănăstirea Dintr-un Lemn, legătură ale cărei baze au fost puse încă din 1938, când Ministerul Aerului şi Marinei din acea perioadă a început ample lucrări de restaurare a complexului monahal ce au durat aproape doi ani. De atunci, mănăstirea a devenit, în mod simbolic, altar de închinare pentru marinari şi aviatori.

Prin vizitarea Palatului Brâncovenesc, a construcţiei noii biserici ce se ridică şi a anexelor mânăstirii, pelerinajul a luat sfârşit cu convingerea că acolo, între dealurile Vâlcei, marinarii şi aviatorii vor găsi întotdeauna un loc al lor, pentru rugăciune şi reculegere.

Cu ocazia acestei deplasări în prag de Sărbători Pascale, membrii Clubului Amiralilor au dus un mesaj de credinţă şi pioşenie, iar în cadrul unui moment de aducere aminte a faptelor de eroism ale eroilor marinari și aviatori care au murit pentru România, au dezvelit o placă comemorativă.