/..si noi am fost cu Mircea

..si noi am fost cu Mircea

Am avut norocul să fim una din promoţiile Institutului de Marină care a fost într-un marş de instrucţie cu nava-şcoală « Mircea » în afara Mării Negre. Este marşul efectuat în anul 1971 în Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, cu vizitarea porturilor Tunis (din Tunisia), Casablanca (Maroc) şi La Valleta (Malta).
Am avut ideea întocmirii unui „jurnal de bord” personal, cu gândul de a aşterne pe hârtie descrierea locurilor minunate străbătute de « Mircea », aspecte din viaţa la bordul navei şi cum ne pregăteam pentru a deveni ofiţeri de marină. „Jurnalul de bord” pe care l-am scris redă trăirile unui cadet aflat la vârsta şi în perioada când învaţă ABC-ul vieţii de marinar.
Cartea adresându-se publicului larg, am găsit de cuviinţă să adaug în cuprinsul acesteia şi un glosar cu termeni de marină şi unele anexe explicative precum şi o bogată ilustraţie. Descrierile cuprind şi puţină istorie a locurilor vizitate, precum şi primele mele impresii. Viaţa la bord este prezentată detaliat, încercând să-l fac pe cititor sa-şi poată imagina ceea ce relatam eu.
În încheierea cărţii este un capitol care arată evoluţia în carieră a tuturor ofiţerilor de marină militară, promoţia 1973.