Crucișătorul „Elisabeta” în portul Constanța
Duminică, 24 iulie 1905 a fost zarvă mare în portul Constanța. Încă de la primele orele ale dimineții, echipajul crucișătorului„Elisabeta” se pregăteșteintens pentru solemnitatea înmânării decoraţiilor acordate marinarilor români care s-au distins prin dovezi de abnegație, curaj și devotament, pe timpul prezenței cuirasatului rus „Potemkin” în apele românești.
Bricul „Mircea”, încadrat de torpiloarele „Năluca” și „Zmeul”
În dispozitiv se mai aflau,pavoazate ca pentru paradă,bricul „Mircea”, canoniera „Grivița”, precum și torpiloarele „Zmeul” și „Năluca”, sosite în cursul nopții de la Sulina, unde participaseră la manevrele navale anuale.
O ceremonie fastuoasă
La ora 9.30, ofiţerii Diviziei de Mare şi cei de pe torpiloare,în ţinută de ceremonie, s-au întrunit la bordul crucișătorului-amiral, unde a funcționat centrul de comandă pe timpul evenimentelor cauzate de incursiunile navelor ruse răzvrătite.
Începând cu ora 10.00, în acordurile Imnului regal și acompaniați de onorurile date cu sifleea, au urcat pe schela navei Ionel Grădișteanu, ministrul Lucrărilor Publice, urmat de colonelul Mihail Capșa, prefectul județului, Ion Bănescu, primarul Constanței şicolonelul ConstantinBoerescu, comandantul Brigăzii de Infanterie, ţinând loc de comandant al Diviziei din Dobrogea, precum şinumeroşialți ofiţerisuperiori din garnizoană.
La ora 10.30 ceremonia a fost deschisă în faţa echipajelor sub arme de către comandorul Petre Demetriade, directorul Marinei din Ministerul de Război, ca delegat al Ministerului de Război.
Comandorul Petre Demetriade, directorul Marinei din Ministerul de Război
Pentru început, acesta dă citire Înaltelor Decrete regale nr. 4009 și 4010 din 29 iunie 1905, prin care căpitan-comandorul Constantin Bălescu, comandantul Diviziei de Mare și al crucișătorului „Elisabeta” și locotenent-comandorul Nicolae Negru, comandantul portului Constanțaau fost distinși cu Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor, respectiv Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.
Viceamiralul Constantin Bălescu
De asemenea, locotenent-comandorului Vasile Iorgulescu, comandantul bricului „Mircea” – și temporar, al cuirasatului „Potemkin” – i-a fost decernat Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer.
Locotenent-comadorul Nicolae Negru
A urmat remiterea însemnelor,în numele RegeluiCarol I, de către comandantul Marinei Militare, comandorul Emanoil Koslinski. Ulterior acesta a dat citire ordinului regal prin care predarea cuirasatului „Potemkin” era considerată ca săvârșită în urma unei lupte navale.
Comandorul Emanoil Koslinski
În cuvântul său, comandorul Koslinskia apreciat că “fapta marinarilor de pe vasul «Potemkin» este reprobabilă, o greșeală care îi face să rătăcească în țări străine, departe de cămin, departe de vasul părăsit și de drapel, idealul soldaților”. Aceasta în timp ce – a ținut să sublinieze în încheierea discursului său comandantul Marinei Militare, “soldații români au dovedit totdeauna iubire țării, dinastiei și tronului” (sic!). Un motiv temeinic pentru a-i felicita pe cei decorați, urându-le să servească pe mai departe drept pildă tuturor.
Recompense și recunoștință
Prin Înaltul Decret Regal nr. 3950 din 21 iulie 1905, M.S. Regele a binevoit să acorde Medalia „Serviciul Credincios” clasa I, drept recompensă “pentru purtarea energică și însuflețită de un înalt sentiment al datoriei”, plutonierului Constantin Tonegaru, sergenților adjutanți Victor Sutzu și Enciu Culea, sergenților majori Virgil Petricu șiTeodor Gabur, precum și sergenților Gheorghe Niculescu, Ion Costea, Stan Ștefan, Mihail Manolescu și Constantin Ivan.
Cu Medalia „Serviciul Credincios” clasa a II-a au fost recompensați caporalii Mihail Z. Mihail, Constantin Baroc, Gustav Valter, Silvestru Ștefănescu și Ștefan Cărăușu, respectiv soldații Mihail Protopopescu, Nicolae Cristescu, Rudolf Nübert, Ion Carșin, Vasile Băjenaru, Constantin Neagu, Lazăr Pavel, Artimon Davidoff, Ion Sava, Alexandru Mușat, Iordan Tudor, Gheorghe Cojocaru și Vasile Șerban.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea ofiţerilorşi gărzilor echipajelor înaintea celor decoraţi, aliniați în tribordul navei-amiral, care au primit felicitările ministrului şi ale tuturor oficialităților prezente la eveniment.
Ulterior ministrul Grădișteanu a vizitat crucișătorul „Elisabeta”, exprimându-și admirația pentru modul în care este întreținută și administrată nava. În careu s-a servit șampanie, ministrul adresând câteva cuvinte de simpatie pentru Marină şi urări pentru prosperitatea ei. Mai mult, demnitarul nu a ezitat să afirme faptul că „acum Guvernul recunoaşteimportanţa rolului ce trebuie să aibă Marina şi că se vor face sacrificii pentru înfiinţarea materialului necesar.”.
Preluat de pe navă de o balenieră escortată de șalupa ofițerilor, ministrul Grădișteanu a fost salutat la plecare cu toate onorurile marinărești și 15 salve de tun.
Regretul Țarului
Post-scriptum: Pe prima pagină a ediției de miercuri, 27 iulie 1905, redactorii ziarului „Adevărul” se întrebau retoric: „ – De ce n-a decorat Rusia pe marinarii români, care au luat în primire și au predat «Potemkin»-ul?”. Răspuns: „ – Pentru că nu ajung decorațiile pentru vitejiile generalilor din Manciuria!”.
De altfel, după prima plecare a cuirasatului „Potemkin” din Constanța, guvernul român i-a comunicat celui rus evenimentele petrecute, relevând faptul că a vrut să acorde echipajului libertatea, cu condiția să predea cele două nave. Prin domnii GheorgheRosetti-Solescu, ministrul nostru la Petersburg și Lermontov, însărcinatul cu afaceri al Rusiei la București, cu prilejul recepției diplomatice de la Sinaia, contele Vladimir Lamsdorfa mulțumit în numele Țarului „pentru energia și modul inteligent cum s-a procedat contra descreieraților de pe «Potemkin»”.
Despre soarta unora dintre potemkiniștii stabiliți în România, în episoadele următoare.
Bibliografie:
- Registrul istoric al Diviziei de Mare
- Marian Moșneagu, “Crucișătorul «Elisabeta» în campanie”, Editura Militară, București, 2012
- Colecția ziarelor “Adevărul”, „Dimineața” și „Universul”
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.