/Propunere privind acordarea numelui „comandor Constantin V. Costăchescu”, unei străzi din municipiul Constanța

Propunere privind acordarea numelui „comandor Constantin V. Costăchescu”, unei străzi din municipiul Constanța

Având în vedere faptul că municipiul Constanța concentrează cea mai importantă comunitate maritimă a țării, unde se regăsește și cea mai bogată rețea a învățământului tehnic de marină, am supus atenției primăriei Municipiului Constanța propunerea noastră de a acorda numele comandorului Constantin V. Costăchescu, asul submariniștilor români din cel de-al Doilea Război Mondial, Cavaler al Ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, erudit matematician și apreciat profesor, șef de catedră și de facultate în cadrul Școlii Militare Superioare de Marină, actuala Academie Navală „Mircea cel Bătrân”, unei străzi de pe raza municipiului Constanța.

COMANDORUL COSTĂCHESCU C. CONSTANTIN

Fiul Olgăi și al învățătorului Vasile Costăchescu, fost primar liberal al orașului Fălticeni (1944), Constantin-Bibi Costăchescu s-a născut la 12 aprilie 1909 în comuna Pleşeşti, astăzi Vultureşti, jud. Suceava.

A urmat primii doi ani de gimnaziu, până în 1919, în comuna natală.

După ce, în 1928, absolvea Liceul Militar ,,Gheorghe Macarovici” din Iaşi, tânărul sucevean a optat să urmeze cursurile Şcolii Navale din Constanţa. A absolvit-o la 1 iulie 1930, cu media 7,50, al doilea în promoţie.

A fost remarcat de directorul de studii, căpitan-comandorul Carol Prossinagg, care în considera un ,,Foarte bun element. Inteligent, studios, muncitor. A obținut foarte frumoase rezultate la cursuri. Are aplicațiune specială pentru matematici. Disciplinat și perseverent. Educația îngrijită. Merită a înainta în corpul ofițerilor”[1].

Ca ofiţer-elev, în vara anului 1932 a efectuat practica marinărească la bordul navei-şcoală „Constanţa”.

Și-a început cariera de ofiţer de marină ca ajutor ofiţer cu artileria pe distrugătorul „Mărăşti” (1 iulie-1 noiembrie 1930), comandant de pluton la Corpul Echipajelor Maritime (1 noiembrie 1930-15 mai 1931) și ofiţer la bordul distrugătorului „Regina Maria” (15 mai-16 octombrie 1931).

În perioada 1932-1933 a urmat cursurile Școlii de Aplicaţie a Marinei, pe care a absolvit-o primul din cei 17 ofițeri, cu media 8,17.

Între 1 aprilie și 1 noiembrie 1933, respectiv 1 noiembrie 1933-8 mai 1934 a fost ofițer cu navigația și timoneria pe distrugătorul „Mărăşti” și ulterior pe distrugătorul „Regina Maria”.

Ambarcat pe cargoul Serviciului Maritim Român „Suceava”, la 8 mai 1934, comandantul navei îl caracterizează drept ,,foarte rezistent la mare; îndeplinind serviciul de ofițer de cart, în timpul zilei, foarte conștiincios, făcea calcule nautice foarte reușite”[2].

Inteligent şi cu reale calităţi de pedagog, în perioada 1 noiembrie 1934-1 noiembrie 1935 a fost numit ofiţer de clasă şi profesor de Matematică şi Navigaţie la Şcolile Marinei, unde a predat „Geometria descriptivă” şi „Geometria plană şi în spaţiu”, fiind apreciat că „este apt a preda cu aceeaşi autoritate şi cu acelaşi succes şi alte ramuri ale matematicii”[3].

A efectuat alte câteva stagii la Divizia de Mare, ca ofiţer cu navigaţia pe nava-bază „Constanţa” (15 iulie-5 octombrie 1936), distrugătorul „Regina Maria” (30 octombrie 1936-7 iulie 1937) şi din nou pe nava-bază pentru submarine „Constanţa” (7 iulie 1937-1 octombrie 1938), unde a participat la redactarea Manualului tunului ,,Bofors” de 102 mm.

Concomitent, a predate la Școala Navală geometria descriptivă și geometria plană și în spațiu, dezvoltându-le cursanților gustul pentru ,,speculațiuni și aplicațiuni matematice. Este apreciat de către comandantul Școlii de Ofițeri de Marină ca foarte bun ofițer de marină și profesor”[4].

Prin Î.D.R. nr. 3002 din 26 iunie 1939 a fost înaintat la gradul de căpitan, activând ca ofițer secund și ofițer cu torpilele pe submarinul ,,Delfinul”.

În urma participării la manevrele regale din 1938 şi în continuare la o aplicaţie executată în prima lună de către ofiţer la bordul submarinului, ministrul Aerului şi Marinei, generalul adjutant Paul Teodorescu, a emis Ordinul de Zi nr. 6 din 7 noiembrie 1938, în care se preciza: „Activitatea de navigaţie la suprafaţă şi imersiune a submarinului «Delfinul» a fost în ultimul timp din cele mai fructuoase şi demnă de a fi dată exemplu. În decurs de o lună şi câteva zile, nava a parcurs un total de peste 1 300 Mm.

Pe tot drumul marşului, personalul ofiţeresc şi întreg echipajul submarinului au dat dovadă de pricepere, putere de muncă şi vădită dragoste pentru ca nava lor să ducă la îndeplinire misiunile ce i-au fost încredinţate.

Unitate nouă în Marina noastră, submarinul «Delfinul» a ajuns la performanţele actuale datorită sârguinţei şi entuziasmului tuturor şi mai ales comandanţilor şi ofiţerului mecanic.”[5]

La 1 noiembrie 1939 a fost numit comandant al primului submarin românesc, fiind apreciat la superlativ de comandantul Centrului de Instrucție Submarine și Vedete Torpiloare, locotenent-comandorul Victor Voinescu, pentru seriozitatea și conștiința îndeplinirii datoriei ,,cum rar se mai vede astăzi.”[6].

 Între 15 aprilie și 12 mai 1941 a urmat cu succes Şcoala de Submarinişti de la Gotenhafen şi Şcoala comandanţilor de submarine de la Memel-Germania.

Revenit în ţară, a fost numit ofiţer la bord, ofiţer secund şi ulterior comandant al submarinului „Delfinul” (1 octombrie 1938-1 noiembrie 1942), cu care a executat 15 cruciere de război.

Prin Decretul nr. 8537 din 17 septembrie 1941 a obținut brevetul de comandant de cursă lungă, cu nr. 1 072 din 23 octombrie 1941, eliberat de Direcția Marinei Comerciale.

Între 1 noiembrie 1941 și 26 aprilie 1942 a executat, în calitate de comandant al submarinului ,,Delfinul”, cinci cruciere de front în zonele Ialta, Bosfor și Batumi, fiind caracterizat ca fiind ,,… sănătos și rezistent la mare. Inteligență și judecată superioară, cultură general și profesională dezvoltată. Suficient de energic și autoritar, voluntar și ambițios, foarte bune aptitudini marinărești, în măsură a executa orice misiune, fiind animat de înalt spirit de sacrificiu și patriotism. Foarte bun comandant de submarine. Modul în care a atacat nava sovietică și mai ales priceperea și curajul cu care a sustras nava reacțiunii inamice timp de 8 ore i-au atras stima tuturor și în special a echipajului său. Foarte bun ofițer de marină”[7].

În Foaia calificativă pentru perioada de la 1 noiembrie 1941 până la 31 octombrie 1942, locotenent-comandorul Victor Voinescu menționa: ,,Căpitanul Costăchescu a continuat războiul comandant al submarinului «Delfinul». În această calitate, a executat cruciera a VIII-a, de la 18 mai la 1 iunie 1942 în regiunea Sinope; cruciera a IX-a de la 25 iunie la 3 iulie 1942, în regiunea Sud Sevastopol, fiind singurul comandant cu nava în mare care a luat parte la căderea Sevastopolului, fapt citat în Comunicatul Armatei germane.

În afară de aceste cruciere, a făcut o serie de ieșiri în mare pentru antrenamentul submariniștilor în ape deseori infectate de prezența submarinelor inamice.

Întotdeauna calm, cu mult sânge rece, căpitanul Costăchescu va rămâne o figură în istoria Marinei noastre – primul comandant care a scufundat o navă inamică.”[8].

După doi ani la bordul submarinului, a fost apreciat ca un „ofiţer eminent din toate punctele de vedere, (…) şi-a însuşit cunoştinţele necesare unui comandant de submarin” şi ca „…model din toate punctele de vedere şi care face cinste Marinei şi submariniştilor”[9].

Prin Î.D.R. nr. 656 din 12 martie 1943 (Brevet nr. 1 834) a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa III-a „pentru eroismul şi sângele rece, elanul şi dispreţul faţă de moarte de care a dat dovadă la comanda submarinului «Delfinul». În timpul celor 7 misiuni de război executate în condiţiuni din cele mai grele a reuşit să scufunde o navă sovietică de 12 000 tone şi prin măsurile luate să-şi salveze submarinul şi echipajul ori de câte ori a fost atacat de submarinele, vedetele sau aviaţia inamică, revenind neatins la baza de plecare”[10].

În tabelul nominal de propuneri la decorare, semnat de contraamiralul Ioan Georgescu, comandantul Marinei Regale, se evidenţia: „A navigat 5806 mile la suprafaţă. A stat sub apă 348 ore, mergând 460 mile. […] În misiunea a 7-a submarinul a făcut parte dintre forţele care au blocat Sevastopolul, faptă citată în Comunicatul Special al Înaltului Comandament German.

În misiunea a 2-a submarinul a fost atacat de un submarin sovietic în imersiune.

În misiunea a 3-a, după ce a scufundat nava sovietică, submarinul a fost atacat timp de opt ore de către vedetele sovietice care au lansat contra lui 85 de grenade antisubmarine.

În misiunea a 6-a submarinul a fost atacat de trei ori de aviaţie.

În misiunea a 7-a submarinul a fost atacat de trei ori timp de 20 de ore cu 520 bombe de avion.

În toate aceste operaţiuni, a dovedit un deosebit curaj şi eroism, reuşind ca prin măsurile luate să salveze submarinul şi echipajul, revenind neatins la baza de plecare.”[11]

În rezoluţie pe acest raport, viceamiralul Nicolae Păiş, subsecretar de stat S.S.M., a specificat: „De acord cu comandantul Marinei. Nu găsesc cuvinte cu care aş putea să exprim curajul, încrederea în sine, destoinicia cu care căpitanul Costăchescu Constantin a condus submarinul «Delfinul» în faţa coastelor sovietice.”[12]

În anul 1946 a fost împroprietărit cu 5 hectare de pământ arabil în comuna Moșneani-Mangalia, care ulterior a fost preluat de viitorul I..A.S.[13].

Odată cu intrarea submarinului „Delfinul” în reparaţii, între 1 noiembrie 1942 și 25 iunie 1943 a activat ca profesor de Navigaţie la Şcoala Navală, participând la întocmirea unui Curs de trigonometrie și a Regulamentului serviciului la bord.

Între 25 iunie și 30 septembrie 1943 a activat în statul major al Grupului Submarine şi Vedete Torpiloare.

În perioada 15 mai 1944-1 septembrie 1945 a fost încadrat ca ajutor, respectiv şef al Biroului Operaţii la Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial, unde a întocmit o serie de materiale şi în special o lucrare cerută de comandamentul sovietic, cu referire la apărarea contra paraşutiştilor. În notarea pe anul respectiv se menţiona: „A colaborat în excelente condiţiuni cu comandamentul sovietic, executând în perfecte condiţiuni toate lucrările cerute, acordându-i-se mulţumiri de către Apărarea sovietică a coastei.”[14].

Ulterior a fost încadrat la Comandamentul Apărării Litoralului Maritim (15 februarie 1946-13 aprilie 1948) și şef de stat-major la Comandamentul Forţelor Fluviale (13 aprilie-22 decembrie 1948), șeful său, căpitan-comandorul Nicolae Moșor apreciind că este ,,Energic, autoritar, foarte inteligent, judecată superioară, mult bun simț, mult spirit de metodă, mult spirit de observație, cultură profesională și generală dezvoltate, hotărât, cu voință, multă putere de muncă, activ, generos, ponderat, modest, foarte disciplinat, bun camarad, devotat, leal, demn, integru, militar bun. Marinar foarte bun, specializat în submarine. Caracter foarte cinstit, corect, înclinații spre matematici, muncitor și foarte conștiincios, mare înclinare către studii. La început a păstrat rezerve față de ideile democratice, în prezent manifestă sentimente de apropiere față de regimul democrat, are posibilități de adaptare. Ofițer de sta major foarte bun.”[15].

De la 20 decembrie 1948 a îndeplinit funcția de șef de stat major la Forța Maritimă, iar de la 20 martie 1950 a girat și funcția de comandant, fiind întrebuințat și ca profesor la diferite discipline în Școala Navală.

La 22 octombrie 1949 s-a căsătorit cu Alexandrina Savu din Corabia[16].

În baza Ordinului MFA nr. 722 din 10 septembrie 1951 a fost degradat la gradul de soldat, fiind trecut la trupă în baza Hotărârii Comisiei de Notare a Direcției Pregătirii de Luptă, întrucât ,,Nu prezintă deloc încredere. Propunem să fie trecut de urgență în rezervă ca un element ce nu prezintă încredere.”[17].

Ca urmare, o perioadă a activat ca şef al Serviciului de Pilotaj Militar în portul Constanţa (1950-1951).

În luna ianuarie 1952 a fost reactivat și numit profesor de Navigaţie la Catedra Specială a Institutului de Piscicultură din Constanţa (21 iunie 1952-iunie 1953). Odată cu mutarea Institutului de Piscicultură, a predat Navigaţie la Institutul Tehnic din Galaţi.

Pe 19 februarie 1955 a fost desemnat şef al Catedrei Materiale şi Muniţii de Artilerie la Şcoala Superioară de Marină, iar pe 15 octombrie 1956 a fost numit şef al Facultăţii de Mine-Torpile la Şcoala Militară Superioară de Marină. „Are o bună pregătire generală şi de specialitate foarte bună – sublinia în ultima foaie de notare comandantul Şcolii Superioare de Marină, căpitanul de rangul 1 Nicolae Milu – îi permite a conduce în bune condiţiuni procesul de învăţământ, datorită practicii îndelungate de învăţământ, are pregătirea metodică necesară, ceea ce-l ajută să facă pregătirea celorlalţi ofiţeri, profesori.”[18].

În luna mai 1957, împreună cu comandorul Constantin Bruker, a organizat prima sesiune ştiinţifică din Marina Militară, la care au prezentat referate şi patru elevi ai Şcolii Militare Superioare de Marină, pe care i-a coordonat personal. În acelaşi an, la iniţiativa sa, a organizat în cadrul şcolii prima expoziţie astronomică din armată.

La 26 iunie 1957 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie.

 „M-am ocupat de matematici – menţiona în Autobiografia sa în anul 1949 – şi am publicat o serie de articole şi probleme la «Revista Matematică» din Timişoara şi «Gazeta Matematică» din Bucureşti: «Trigonometria pătratică sferică», «Contribuţii la problema lansării de torpile» etc., iar problemele de matematică au fost peste 40 (la nivel de facultate – n.n.).”[19].

A întocmit patru culegeri de probleme de matematică, cu aplicaţii în marină. De asemenea, a publicat circa 80 de probleme de matematică, printre care: „Asupra determinării punctului astronomic în cazul diferenţelor mici de azimut (metoda astronomului sovietic Berg)”, în „Revista Armelor” (august 1957), „O nouă metodă pentru determinarea punctului astronomic, în cazul diferenţelor mici de azimut”, în „Revista Transporturilor” (iunie 1958), „Asupra unei probleme de cinematică navală”, în „Revista Marinei” (mai 1937), „Teoria compasului magnetic”, în „Revista Marinei” (aprilie 1937), „Compasul bi giroscopic”, în „Revista Marinei” (august 1937), „Asupra unei probleme de navigaţie astronomică” (calculul orei, când un astru atinge un relevment dat), în „Revista Marinei” (octombrie 1938) şi în „Buletinul ştiinţific al Şcolii Militare de Marină (1957), „Aplicaţiuni ale trigonometriei pătratice la câteva probleme de navigaţie costieră”, în „Revista Matematică” din Timişoara, vol. XXIII, „Asupra unei probleme de navigaţie”, în „Revista Matematică” (noiembrie 1943), „Contribuţii la problema lansării torpilelor”, în „Revista Marinei” (1943), „Asupra formulei unghiului de ochire”, în „Revista Matematică” (noiembrie 1945), „Aplicaţii ale trigonometriei pătratice la trigonometria sferică”, în „Revista Matematică”, (martie 1947), „Asupra formulei deviaţiei compasului giroscopic, datorită drumului şi vitezei navei”, în „Revista Matematică” (august 1947), „Aplicaţii ale trigonometriei patratice la navigaţia astronomică”, în „Revista Matematică” (octombrie 1947), „Generalizarea unei probleme de cinematică”, în „Revista Matematică” din Timişoara (septembrie 1948), „Generalizarea unei probleme de cinematică aero-navală”, în „Revista Transporturilor” (septembrie 1948), „Rezolvarea câtorva probleme de navigaţie costieră cu ajutorul trigonometriei patratice”, în „Revista Matematică”, Timişoara (martie 1941), „Problema datei”, în „Gazeta Matematică” (august 1956), „Identificarea unui astru necunoscut, când se cunosc unghiurile la doi aştri cunoscuţi”, în „Gazeta Matematică” (1956), „Asupra determinării punctului navei cu trei relevmente”, în „Revista Matematică” (noiembrie 1945) şi „Revista Transporturilor” (1968), „Câteva consideraţii asupra navigaţiei pe ortodromă”, în „Revista Transporturilor” (nr. 8/1969), „Asupra navigaţiei pe arc de cerc mare”, în „Revista Transporturilor” (nr. 8/1970), „Identificarea stelelor cu opt jaloane”, în „Gazeta Matematică” (nr. 1/1975), precum şi în „Boletin Matematico” din Buenos Aires (Argentina).

Pentru erudiţia, performanţele şi faptele sale de arme a fost distins cu numeroase ordine şi medalii, printre care Ordinul „Coroana României” clasa a V-a în grad de Cavaler (Brevet nr. 1990 din 12 mai 1939), „Virtutea Maritimă” clasa a III-a Navigant (Î.D.R. nr. 27241 din 14 august 1939), „Virtutea Maritimă” clasa a II-a, Navigant (1939), Ordinul „Steaua României” clasa a V-a cu spade şi panglică de „Virtute Militară” (Brevet nr. 1834 din 29 iunie 1942), Ordinele germane „Crucea de Fier”, clasele I și a II-a, și „Vulturul German” clasa a V-a, Ordinul croat „Zvonimir” clasa a II-a, Ordinul ,,Meritul Militar” clasa a II-a (Decretul nr. 348 din 18 august 1954) și Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1964).

În ultima parte a vieţii, a locuit în Constanţa, pe strada Călăraşi nr. 57.

S-a stins din viață pe 8 august 1982 la Constanța, în urma unui banal accident de mașină.

A fost înmormântat pe 11 august 1982, după o slujbă de pomenire la biserica ,,Sfinţii Constantin şi Elena”, în Cimitirul Central din Constanța. Cu acest prilej, la catafalcul celebrului submarinist, căpitanul 1 de port Octavian Sved a glăsuit, cu inima-i împietrită de durere: ,,Astăzi, ne facem trista datorie de a încredinţa pământului patriei pe unul din vrednicii ei apărători.

Căpitanul de rangul I Costăchescu V. Constantin s-a născut la 12 aprilie 1909 în satul Pleşeşti-Suceava, unde tatăl său era învăţător. Vlăstar al pământului sfânt al Bucovinei, a crescut frumos şi cuminte, înalt ca brazii, zburdând cu iezii şi chiuind după plutaşi.

Este dat la şcoala primară, pe care o termină în anul 1921 când, din cauza posibilităţilor materiale reduse ale părinţilor, care mai aveau trei copii în şcoală, este înscris bursier la Liceul Militar din Iaşi, pe care îl absolvă în anul 1928.

Între anii 1928 şi 1930 este elev eminent al Şcolii Navale din Constanţa, de unde este trimis la distrugătorul ,,Mărăşeşti”, cu galonul de aur pe mână şi cu calificativul de şef de promoţie.

Şi aşa, an după an, pe la diferite unităţi, unde a cules numai aprecieri elogioase, ajunge la 1 octombrie 1937 ofiţer cu armele pe submarinul ,,Delfinul”. Un an mai târziu este avansat ofiţer secund al navei şi la 1 noiembrie 1939, în urma rezultatelor strălucite la aplicaţii, este avansat comandant pe ,,Delfinul”.

Au urmat anii grei ai războiului când, abandonaţi de tradiționalii noştrii aliaţi, şi ei în mare cumpănă, am ajuns pradă lăcomiei celor mai avare şi revanşarde state. Şantajaţi politic de Germania fascistă, constrânsă indirect de alte state duşmane, România este împinsă în vâltoarea războiului, în pofida tuturor acţiunilor ei pacifiste, desfăşurate activ între cele două războaie mondiale.

În aceşti ani de cumplite jertfe şi suferinţe, pentru mereu încercatul neam românesc, comandantul Costăchescu Constantin se comportă viteaz şi demn, ca plăieşii Marelui Ştefan.

După război, de la catedra universitară, împărtăşeşte tinerelor cadre ale Marinei bogăţia experienţelor sale ieşite din comun, prin nivelul şi complexitatea lor.

Cunoştinţele sale în domeniul navigaţiei şi matematicilor au înzestrat multe promoţii de tineri ofiţeri, cu temeinică pregătire de specialitate.

Pentru activitatea sa laborioasă şi exemplară, pe lângă gradele acordate, majoritatea la Excepţional, a primit decoraţii valoroase şi a fost citat pe Ordine de zi.

Stimat şi iubit de toţi cei care l-au cunoscut şi au ştiut să aprecieze valoarea excepţională a acestui mare român, care a trăit, cum spune poporul nostru, ,,sărac şi curat”, a rămas pentru noi o pildă luminoasă de cinste, hărnicie, viteaz cum nu se putea mai mult şi ,,bun ca pâinea caldă”.

Nu a lăsat în urma lui copii, dar exemplul măreţ al vieţii sale curate şi vrednice de marile tradiţii ale neamului nostru au încolţit în inimile tineretului pe care l-a pregătit şi care, suntem siguri, îşi vor face şi ei datoria până la capăt, cu acelaşi spirit de sacrificiu, dacă patria le va cere.

La revedere, drag şi nepreţuit prieten!”[20].

În semn de recunoștință, după 1990 numele său a fost acordat vânătorului de submarine 3 din cadrul Divizionului 50 Vânătoare de Submarine Mangalia.

La Centenarul Marii Uniri, sâmbătă, 1 decembrie 2018, în prezența oficialităților locale și a reprezentanților Ligii Navale Române, filiala București, în frunte cu contraamiralul de flotilă (rtr) dr. ing. Constantin Rusu, pe Strada Mare din municipiul Fălticeni, bustul comandorului Constantin Costăchescu, realizat de regretatul arhitect Crișan Victor Popescu (n. 13 octombrie 1942, Cernăuți – d. 16 noiembrie 2018, București), a fost integrat la loc de cinste în grupul statuar ,,Altarul Eroilor”.

Sursa: Marian Moșneagu, “Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, Editura Militară, 2019, pp. 125 – 137

Autor: comandor dr. Marian MOȘNEAGU


[1]Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 61.

[2]Ibidem, p. 64.

[3]Ibidem.

[4]Ibidem, p. 65.

[5]Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, p. 115.

[6]Ibidem.

[7]Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 66.

[8]Ibidem, p. 67.

[9]Ibidem.

[10]Ibidem.

[11]Ibidem.

[12]Ibidem.

[13]Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 74.

[14]Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, p. 115.

[15]Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 70.

[16]Florian Bichir, ,,Corsarii uitați ai adâncurilor. «Delfinul», «Rechinul», «Marsuinul»”, Cuvânt înainte de comandor dr. Marian Moșneagu, șeful Serviciului Istoric al Armatei, București, Editura Militară, 2014, p. 282.

[17]Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 72.

[18]Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, p. 116.

[19] Ibidem.

[20]Document original aflat în posesia autorului.