Comandanții Detașamentului de marinari care au debarcat primii pe teritoriul Bulgariei, trecând Dunărea la Rahova (de la stânga la dreapta): sublocotenentul Emil Geles, căpitanul Nicolae Constantinescu-Claps și elevul plutonier Vladimir Georgescu. Foto: „Gazeta Ilustrată”

Destine tragice pentru tată și fiu. Din rău, în mai rău. Tatăl, decedat în timpul celui de-al doilea mandat de primar liberal al Constanței, la numai 48 de ani. Fiul, ofițer de marină cu o carieră de succes, sfârșește, de asemenea, prematur, la numai 37 de ani. Ce poate fi mai trist pentru una dintre cele mai respectabile familii a Constanței?

Pe front, în linia întâi

După ce am elucidat problema anului în care a început să fie serbată Ziua Marinei și semnificația acesteia, aveam să mai descopăr un amănunt deosebit de important din biografia fostului primar Cristea Georgescu. Pe lângă faptul că acesta a avut un rol important în organizarea manifestărilor desfășurate la Constanța, pe 15 august 1902, în calitate de edil dar și de membru în Comitetul de organizare, alături de comandorul Ion Spiropol, comandantul crucișătorului “Elisabeta” și de un grup de alți patru ofițeri inferiori din Marina Militară, acesta avut un fiu, care avea să devină ofițer de marină.

Vladimir Georgescu, căci despre el este vorba, s-a născut pe 20 septembrie 1894 la Iași.

Rămas orfan de tată, după decesul acestuia, pe 21 mai 1908, absolvă cursurile Liceului Militar din Iași, pe 9 septembrie 1912 devenind elev al Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină din București.

Pe 1 iulie 1914, absolvă cursurile acesteia, cu gradul de sublocotenent, împreună cu colegii Alexandru Știubei, Constantin Ulic și Dorin Iacomi, repartizați Marinei Militare.

Pe  31 august 1913, în ultimul an de școală militară, a fost mobilizat, făcând campania anului 1913 ambarcat pe monitorul “Lascăr Catargiu”. Alături de căpitanul Nicolae Constantinescu-Claps și sublocotenentul Emil Geles, elevul plutonier Vladimir Georgescu a făcut parte din detașamentul de marinari care, pe 1 iulie 1913 au debarcat primii la Rahova. Astfel, cei trei au fost primii combatanți români care au pus piciorul pe pământ bulgăresc, la trecerea Dunării.

Echipajul monitorului “Mihail Kogălniceanu”, care a debarcat la Rahova, sub comanda comandorului Mihail Gavrilescu. Foto: „Actualitatea” 1914

Ca urmare a prestației din campania celui de-al Doilea Război Balcanic, i s-a acordat Medalia „Avântul Țării” din 1913.

Combatant în Războiul de Reîntregire

Sublocotenentul Vladimir Georgescu și-a început cariera la Divizia de Mare de unde, la 1 aprilie 1915, este mutat la Divizia de Dunăre.

Ambarcat pe monitorul “Mihail Kogălniceanu”, aflat sub comanda locotenent-comandorului Constantin Miclescu, în perioada 15 august 1916-30 iunie 1918 a fost mobilizat la partea activă.

Pentru faptele de armă săvârșite, prin Înaltul Decret nr. 1762/1919, a fost distins cu Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară.

La 1 noiembrie 1916 este înaintat la gradul de locotenent iar la 1 septembrie 1917 la cel de căpitan.

Pe 24 februarie 1918 s-a căsătorit la Podu Iloaiei cu domnișoara Rucsanda Lecca, fiica Luciei și a lui Temistocle Lecca. Cununia religioasă a avut loc duminică, 25 februarie, nași fiind doamna și domnul Oswald A. Teodoreanu.

La 1 iulie 1918 a fost mutat la Depozitele Generale.

Pe 18 decembrie 1918 s-a născut la Galați fiul lor Dan-Mircea.

În perioada 28 octombrie 1918 – 31 martie 1921 a fost din nou mobilizat, fiind încadrat la Divizia de Dunăre Ca urmare, a fost distins cu Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 iar prin Înaltul Decret nr. 3390 din 20 iulie 1921 a fost recompensat cu „Medalia Victoriei”.

La 1 aprilie 1921 a revenit la Divizia de Mare, fiind ambarcat pe distrugătorul “Mărăști”, comandat de comandorul Ion Isbășescu.

Distrugătorul „Mărăști”. Sursa foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

La 1 noiembrie 1921 a fost mutat la Baza Navală Maritimă iar la 1 octombrie 1922 a fost încadrat la Apărarea Fixă Maritimă.

La 1 aprilie 1923 a fost repartizat la Forța Navală Maritimă, fiind numit comandantul Grupului Vedetelor Antisubmarin.

La 20 noiembrie 1923 revine în cadrele Bazei Navale Maritime.

Pe 14  mai 1924 este numit comandant al canonierei „Lepri”.

La 1 aprilie 1925 a fost mutat la Divizia de Mare.

Pe 27 aprilie 1925 a fost detașat la Marele Stat Major pentru a urma Cursul de Informații.

Pe 2 iunie 1926 revine la Corpul Depozitelor Maritime din cadrul Diviziei de Mare, fiind numit comandant al Companiei I Ateliere și Nave de servitudine.

 Avansat locotenent-comandor, pe 28 septembrie 1926 este mutat la Baza Navală Maritimă.

Conform noii ordini de bătaie, pe 1 aprilie 1927 a fost mutat la Corpul Echipajelor Maritime, fiind numit secund pe distrugătorul „Mărăști”, aflat sub comanda căpitan-comandorului Alexandru Gheorghiu.

Lider al mișcării sportive constănțene

 Pe 1 octombrie 1928 revine la Corpul Depozitelor Maritime, în calitate de comandant al canonierei „Dumitrescu”.

Filă din Registrul istoric al canonierei “Căpitan Dumitrescu Constantin”, cu ștampila navei și semnătura comandantului, locotenent-comandorul Vladimir Georgescu. Sursa: Arhivele Militare Naționale Române

Dornic să organizeze o asociaţie reprezentativă a Marinei Regale Române, în conformitate cu regulamentele Federaţiei Române de Sport, locotenent-comandorul Vladimir Georgescu devine unul dintre animatorii și susținătorii mișcării sportive din garnizoana Constanța.

Mare pasionat de sporturi, acesta a reunit în jurul său câţiva ofiţeri tineri, împreună cu care a fondat Clubul ,,Marina”, aflat, timp de un deceniu, între 1931 și 1941, sub preşedinţia comandorului Victor Schmidt, viitor amiral.

Pentru că Primăria municipiului Constanţa a concesionat Clubului ,,Marina” circa o pătrime din fostul teren al grădinii publice, comitetul ales, sub conducerea locotenent-comandorului Georgescu, a transformat în timp record un maidan plin de bălării şi gunoaie în două terenuri de tenis.

Un an mai târziu, terenurile de joc au fost extinse, a fost adus un antrenor de la Bucureşti şi au fost înălţate un pavilion închis şi o tribună acoperită. Astfel, în toamna anului 1929 terenul a fost transformat într-un adevărat stadion, cu cinci terenuri de tenis perfect utilate, tribune, apă, lumină şi recuzita necesară practicării acestui sport.

În scurt timp, acest club a ajuns una dintre cele mai performere formaţii din Dobrogea şi din ţară.

La sfârșitul lunii septembrie 1930 îl regăsim în Juriul de onoare al Campionatelor naționale de tenis desfășurate pe terenurile Clubului de Tenis din strada Carol Davilla din Capitală, alături de Atanase Barbon, George Cupșa, Ioachim Dabici și dr. Nicolae Szabo.

În anul 1931, Clubul sportiv constănțean „Marina” era organizat deja pe cinci secţii: canotaj, înot, vele, tenis de câmp şi fotbal. Astfel, fotbaliştii Marinei Regale au fost legitimaţi, devenind profesionişti.

Un camarad de excepție

Pe 1 aprilie 1930 a fost numit comandantul torpilorului „Năluca” și comandant al Grupului de Torpiloare la Corpul Echipajelor Maritime.

Torpilorul „Năluca” în portul Sulina

Prin Î.D. nr. 1676 din 15 mai 1930 i s-a conferit Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer.

La 1 octombrie 1930 a fost promovat în comandamentul Diviziei de Mare, pe funcția de șef al Biroului I.

Începând cu 1 aprilie 1931 urma să-și desfășoare activitatea în Corpul Echipajelor Maritime dar, din nefericire, pe 2 aprilie 1931 încetează din viață, într-un sanatoriu din Capitală.

 A fost înmormântat în Cimitirul “Sf. Vineri” din Capitală.

La un an de la decesul acestuia, D.A. scria pe prima pagină a ediției de miercuri, 6 aprilie 1932 a ziarului „Dacia”:

    „Duminică a fost parastasul de un an de la moartea comandorului Valodică Georgescu.

    Dacă s-ar cădea să facem o mondenă dare de seamă, desigur am înregistra coloane de numele acelora care au participat la această creștinească slujbă, subliniind emoția vie care stăpânea asistența și spiritul ei de solidaritate cu durerea acelora care au fost crunt și direct loviți prin moartea lui Valodică Georgescu.

    Dar gândul nostru, care nu este stingher astăzi în lumea constănțeană, nu se îndreaptă asupra solemnității ci întreg este închinat numai lui Valodică.

    A trecut un an?

    Calendaristic probabil – simțămintelor noastre însă nu li se poate impune această unitate de timp, pentru că praful melancolic al uitării nu s-a așternut peste viața lui Valodică, și de aceea parastasul de duminică nu a căutat să reînvie pentru moment o strălucire trecută, dimpotrivă a surprins: A trecut un an?

    O energie nestăpânită, desprinsă din banalitatea comună a vieții. O generozitate neobișnuită de a se împrăștia tuturora o putere de imaginație realmente creatoare, o bună dispoziție niciodată îndelung umbrită. Valodică Georgescu a stăpânit, fără exagerare, viața contemporană în care a activat.

 Pretutindeni unde prezența sa a fost necesară, s-a impus natural și logic. Natural pentru că era destinat să conducă, logic pentru că nu putea rezista nici o împotrivire vijelioasei lui activități.

De aceea, anul care a trecut de la moartea lui ne-a surprins.

Se pare că Valodică Georgescu încă este prezent în mijlocul nostru, pentru că pretutindeni întâlnim personalitatea sa imprimată nu prin mărturisirea unor acte publice, dar prin nedezmințita realitate a faptelor.

    Plecându-ne destinului, mai puternic decât toate curajoasele cuceriri ale inteligenței omenești, și care a sfărâmat cu o lovitură de bardă una din cele mai frumoase realizări ale lui –  ne închinăm memoriei lui Valodică Georgescu, lăsând să fluture, ca un semn al totalei noastre admirații pentru personalitatea lui, simțămintele de regret care emoționează până la durere.”.

Pentru energia, corectitudinea și implicarea  sa exemplară în promovarea sporturilor pe plan local, conform informațiilor furnizate de “Gazeta sporturilor”, la Constanța a fost instituită Cupa „Comandor Vladimir Georgescu”, intens disputată în perioada interbelică, “în memoria primului președinte al districtului Constanța.”.

Pentru cinstirea ilustrului ofițer de marină, una din cohortele cercetașilor marinari constănțeni, purtând numele „Locotenent-comandor Vladimir Georgescu”, a participat împreună cu cohorta „Ovidiu”, sub comanda locotenentului Eduard Ghezzo, la Jamboreea organizată la Sibiu, la începutul lunii august 1932.

Anunțul parastasului de 7 ani, publicat de familie în ziarul „Universul”, în ediția de luni, 4 aprilie 1938

Anunțul parastasului de 7 ani, publicat de familie în ziarul „Universul”, în ediția de luni, 4 aprilie 1938

Cristea și Vladimir Georgescu, tată și fiu, doi oameni vrednici, binevoitori și întreprinzători, merită cu prisosință admirația constănțenilor și recunoștința posterității.

DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN TIHNA ETERNITĂȚII!

Bibliografie: Ziarele „Dacia”, „Dimineața”, „Gazeta sporturilor”, „Sportul zilnic”, „Universul” și „Vremea” 1925-1935  & „Monitorul Oficial” 1925-1928

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).

Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.