

1980. Locotenentul Ștefan Georgescu (al doilea din stânga sus), împreună cu echipajul vânătorului de submarine 44, pe baza sportivă a Divizionului 50 Vânătoare de Submarine Mangalia
Fiecare echipaj formează o familie și fiecare divizion constituie, în esență, o comunitate cu totul aparte. Ambele sporesc cu fiecare leat, cum se spunea pe vremuri, cu noua promoție de maiștri militari, subofițeri și ofițeri abia plecați de pe băncile Școlilor Marinei, cu etape, luni și ani de pregătire asiduă, cu antrenamente, trageri de luptă și misiuni complexe ș.a.m.d. Cu nave mai vechi sau mai noi, cu parteneri tradiționali ori strategici, cu misiuni pe Dunăre, în Marea Neagră sau în apele internaționale.
Cu povești de careu sau de cazarmă, cu aniversări, botezuri, festivități și revelioane în unitate. Cu metehnele șefilor ori boacănele subalternilor și câte alte întâmplări hazlii, farse, anecdote și legende, care se nasc în spațiul limitat de la prova la pupa, printre atâtea și atâtea coerciții, restricții și cazonerii…
Divizionul 50 Corvete sub marele pavoaz
Aici, la faimosul cheu sulfuros din Mangalia, mi-am început cariera în toamna anului 1984. Și, ca mine, zeci și sute de alți camarazi și-au legat amintirile de navele mascate de dealul care flanca oarecum complice catargele celor șapte vânătoare de submarine, monitorizate inițial de conducerea Diviziei 42 Maritime și, ulterior, transferate sub tutela Brigăzii 27 Fluvial-Maritime Tulcea.

Vânătorul de submarine 1 la Ziua Marinei Române
Când, pe la mijlocul lunii octombrie, am făcut cunoștință cu Divizionul 50 Vânătoare de Submarine, unitate de elită a Marinei Militare, graţie antrenamentelor pe submarin real executate an de an de navele acestuia, în cadrul aplicaţiilor organizate în cadrul Tratatului de la Varşovia, dar şi a rezultatelor constant excelente obţinute de echipaje în virtutea unei tradiţii impuse şi cultivate de comandanţii acestuia, am avut suficiente motive să mă consider de-a dreptul norocos. Comandantul navei, căpitanul-locotenent Nicolae Olăraşu era nu numai un profesionist, dar şi un om cultivat, hâtru şi apropiat de ofiţerii tineri. Secundul, locotenentul major Marian Nicoară se străduia să-şi impună, cu exigenţa-i recunoscută, statutul de ofiţer secund, sinonim cu soacra oricărui vapor. Comandanţii Unităţilor de Luptă -locotenenţii Constantin Lăcătuş, Tudoriţă Manghiuc, Valentin Mareş, coleg de promoţieşi șeful mecanic Dragomir Macu, formam, în mica rezervă expusă în bătaia vânturilor, un cvintet de entuziaşti. Cu ei şisubordonaţiinoştri– maiștri militari, subofițeri și militari în termen – am împărţit bucuriile şi greutăţile celor doi ani petrecuţi la cheul sulfuros, sub comanda căpitanului de rangul 2Gheorghe Bureţea şi a căpitanului-locotenent Gheorghe Petria, comandantul, respectiv şeful de stat major al divizionului.

Statul major al Divizionului 50 Vânătoare de Submarine. De la stânga la dreapta: locotenentul Mihai Bucur, căpitanul-locotenent Dumitru Savu, căpitanul-locotenent Constantin Cărbune, locotenentul major Alfred Orășanu (în spate), căpitanul de rangul 2 Gheorghe Burețea, căpitanul-locotenent Gheorghe Petria, locotenentul Vasile Ivanov, căpitanul ing. Gheorghe Brustureanu, plutonierul Gheorghe Dinu, locotenentul major Crinu Uță și locotenentul Adrian Ioniță (jos). Colecția Comandor (rtr) Adrian Ioniță
Unitatea are ascendentul tradiţiei vânătorilor de submarine din Marina Română dar şi al orgoliului specific vânătoriştilor. Aici, la cheul sulfuros, apusese legenda primelor submarine româneşti, aici se formaseră primii vânători de submarine români, până la 31 iulie 1986, când navele au pus prova pe Sulina, împlinind parcă blestemul care le pândise aproape un deceniu. Aici s-au aciuat apoi navele Divizionului Nave Auxiliare, pentru ca ulterior, să devină fieful vânătoarelor mari de construcţie românească proiect 1048 și 1048-M, actualele corvete.
În aceşti doi ani 1984 – ‘86, vânătoarele de submarine 1, 2, 3, 41, 42, 43 şi 44 erau comandate de căpitanul-locotenent Nicolae Olăraşu, locotenentul major Vasile Giosan, căpitanul- locotenent Victor Tonghioiu şi locotenenţii majori Adrian Dragomir, Nicolae Ciobanu, Florică Felie şi Sorin Coadă, profesionişti ambiţioşi, devotaţi profesiei şi mândri de statutul şi importanţa funcţiei.

Căpitanul-comandor Sorin Coadă
Din 1985, am avut ocazia să lucrez, iniţial cu căpitanul-locotenent Constantin Cărbune şi ulterior cu căpitanul de rangul 3 Vasile Tomşa, oameni de mare caracter care, dincolo de canoanele funcţiei politice specifice epocii, s-au dovedit a fi nu numai potenţiali consilieri ai comenzii unităţii în materie de resurse umane ci şi adevăraţi psihologi şi confidenţi.
Aici, la bordul vânătorului de submarine nr. 1, am avut prima mea experienţă ca tânăr comandant, cu opt de şcoală de marină dar prea puţini de şcoală a vieţii. Aici am avut privilegiul să am ca subalterni maiştri militari cu reputaţie şi blazon profesional, precum Traian Moloci, Dumitru Albină, Alexandru Drăgoi, Gheorghe MihalacheşiGheorghe Staicu.

10 noiembrie 2005. La microfon, maistrul militar principal în retragere Traian Moloci, la semicentenarul Divizionului 50 Corvete. Foto: Leonard Mocanu
Despre toţi îmi amintesc cu emoție şi cu aceeași plăcere cu care ieșeam la o bere la „Bulevard”, după întoarcerea de pe mare. Despre faptele unora am scris, la vremea aceea, cu admirație, în presa militară, pentru că ei toţi, cu talentul, cu ambiţia şi cu reputaţia lor de „pescari” de submarine, au aspirat şi s-au impus atunci, ca şi astăzi, în elita Forţelor Navale Române.
În cart
În peisajul îngheţat, sticlos, primele orele ale dimineţii par să se scurgă mai încet. Este ora 08.00. Schimbul 1 de cart se află la posturi. La post se află şi soldatul Alexandru Leo, electrician de gardă pe navă.
Compartimentul maşini pupa, ca de altfel toată nava, străluceşte de curăţenie, pretutindeni totul este într-o ordine perfectă, în deplină siguranţăşi stare de funcţionare.
Soldatul Leo nu are de ce să fie neliniştit. De când se află la bord nu a avut probleme şi nu a primit nici măcar o cât de neînsemnată observaţie pe timpul executării serviciului.
Acum, cu atenţia sporită, face verificările şi controalele de rigoare, după care îşi continuă patrularea printre instalaţii. Are asupra sa toate ustensilele necesare unui bun electrician: echipament de protecţie, cleşti şi bandă izolatoare, lampă de control, aparat de măsură, şurubelniţe, siguranţe, becuri etc. Concentrat, nici nu observă când s-au scurs primele 45 de minute ale cartului. Deasupra, pe punte, răsună ritmic paşii celor aflaţi, asemenea lui, în serviciul de zi. Întreg echipajul execută pregătire de specialitate, vântul năprasnic viscoleşte zăpada, lovind în rafale bordajul. La pupa, voltele parâmelor metalice scârţâie strident.
În tot acest vacarm, auzul încordat al soldatului desluşeşte un zgomot suspect, un susur de apă. Poate o tubulatură, o valvulă sau robinet uitat deschis, îi fulgeră prin minte. Saltă un panou. Sub el, nivelul apei creşte. Dă alarma. Sosesc în grabă ofiţerul de gardă şi locotenentul Macu Dragomir, comandantul unităţii de luptă. O singură privire a acestuia şi înţelege totul: o îmbinare slăbită de loviturile necontenite ale sloiurilor de gheaţă…
Dezbracă din mers mantaua, îşi ia salopeta, se strecoară printre panouri şi tubulaturi şi ajunge, în sfârşit, la locul defecţiunii, în dreptul coastei 65, pe unde apa se infiltrează, ameninţând să inunde compartimentul.
Caporalii Cătălin Radu, Ion Neaţă, soldaţiiCostel Suhan, Doru Jitărel, Tudorel Creţu şi maistrul militar Fichiret Mustafa acţionează cu promptitudine, materialele de vitalitate aflate la îndemână sunt utilizate cu îndemânare şi, în scurt timp, chesonul de ciment etanşează încăperea.
Incidentul a fost remediat, iar apa evacuată. În sala maşinilor domneşte o linişte deplină, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
În curând se va umple cu zgomotul caldarinei pornite între timp şi care acum, iată, începe să duduie. Soldatul Alexandru Leo, care o supraveghează, este cu ochii în patru şi, sigur pe sine, raportează: „La coasta 65, totul normal!”[1].
[1]Locotenent Marian Moşneagu, „În cart”, articol publicat în ziarul „Apărarea patriei”, în cadrul concursului de publicistică „Chipul şi faptele tinereţii sub drapel”.

16 aprilie 1970. Vânătorul de submarine 2 pe mare
Idei … pentru mâine
La bordul unei nave antisubmarin, alături de alţi oameni dăruiţi profesiei, munceşte şi maistrul militar clasa a III-a Ionel Cosma. Un tânăr care, se poate spune, şi faptele o confirmă, a pătruns cu temeinicie tehnica armelor sub apă. Comandant de post de luptă, fire întreprinzătoare, s-a dedicat studiului amănunţit, cunoaşteriiminuţioase a tehnicii.
În cei peste cinci ani de perfecţionare profesională, mintea sa scormonitoare a căutat să dea răspuns multor întrebări. Şi deja multe din ideile sale au devenit certitudini. Împreună cu ele s-au aflat şi alţi oameni, precum căpitanul-locotenent Nicolae Olăraşu, locotenenţii Mihai Bucur, Valentin Mareş şi alţii. Prin ei, iniţiativa „Tribuna ideilor tehnice” a devenit un adevărat cerc de creaţie şi inovaţii, de perfecţionări şi modernizări aduse tehnicii şi armamentului din dotare.
Bunăoară, la acest cerc s-a născut ideea perfecţionării sistemului de blocare a dispozitivului de acţionare manuală la o instalaţie de lansare a grenadelor reactive, conferindu-i, astfel, o capacitate sporită de reacţie, protecţie împotriva apei de mare, întreţinere mai simplă, mai eficace. Mai apoi, studiind dispozitivul de lansare a bombelor antisumbarin clasice, maistrul militar Cosma a înlocuit maneta de acţionare cu un angrenaj simplu, lesne de realizat şi manevrat, cu multiple avantaje: economie de material, deservire de către un singur militar, posibilitatea concentrării atenţiei acestuia în direcţia punctului de comandă principal, protecţia servantului ș.a.
Dar maistrul militar Cosma nu s-a oprit aici. În perspectiva preocupărilor sale tehnice se înscriu realizarea unui dispozitiv automat de lansare de la distanţă, care va facilita manevra lansatoarelor în condiţii de acţiune cu echipaj redus, un procedeu de ambarcare a muniţiei în magaziile de sub punte cu reducerea numărului servanţilor, a manevrelor, timpului de încărcare-descărcare şi sporirea gradului de securitate a muncii.
Unele dintre aceste ultime proiecte ale sale se află în studiu pentru omologare şi generalizare la acest tip de nave[1].
Cartul
„Alarmă submarină!”… Comenzi, semnale şi rapoarte scurte se întretaie pretutindeni – în compartimente, pe punte, în sala maşinilor.
Nava, vibrând toată, împinsă înainte de sutele de cai putere ale motoarelor, despică valurile şi-şi croieşte prin clocotul lor drumul spre verticala ţintei din adânc. Spotul luminos pulsează ritmic pe ecranul hidrolocatorului: semnalul-ecou e din ce în ce mai intens, dovadă că „submarinul inamic” se găseşte pe aproape, undeva în prova …
După hula puternică de peste noapte care nu l-a prea lăsat să se odihnească, soldatul Valentin Ţopa preia cartul din zori. Spre deosebire de condiţiile antrenamentelor la simulator, de data aceasta aude în căşti, clar, semnalul reflectat de ţinta urmărită, una adevărată care – ştie foarte bine! – va încerca să se eschiveze manevrând, ca în situaţia reală, pentru a deruta şi scăpa de vânătoare … Iată, acum, spotul luminos al semnalului-ecou fuge constant la tribord, dar operatorul, atent, readuce antena hidrolocatorului în relevmentul adevărat. Vânt, valuri, ceaţă – asta ne mai lipsea! -, vacarmul motoarelor şi piuitul sec al „ecoului”. Atmosfera devine tot mai încordată.
Se intenţionează atacul cu prova şi pupa. Bombele antisubmarin sunt pregătite. A menţine permanent şi cât mai sigur posibil contactul cu ţinta este lucrul cel mai important în aceste momente! …
„Dar nu. Nu se poate! Tocmai acum … Ar fi nedrept să dau greş şi, din cauza mea, şiceilalţi!” … Ochii ostaşului caută cu înfrigurare, vrând parcă să străpungă câmpul fosforescent al ecranului de pe care dispăruse neaşteptatţinta … Secundele, şiaşa numărate, se scurgeau cu repeziciune. Atacul nu trebuie ratat. „Calificativul misiunii depinde, în aceste clipe, numai de mine, de hidrolocatorist. Cum să dovedesc echipajului că îi merit încrederea dacă …?!”
Momente de concentrare, priviri stăruitoare pe care le simte aţintite asupra lui. Aparatul de măsură e plimbat rapid printre circuite … Şi totuşi defecţiunea nu se lasă depistată … Ca într-o străfulgerare, operatorul îşi aminteşte una dintre şedinţele de specialitate. Maistrul Staicu le povestea despre ce i se întâmplase într-un marş de instrucţie: din cauza trepidaţiilor, un tub electronic ieşise din soclul său şi … „Da, asta este. Tubul!”. Într-adevăr …
„Atenţiune! Foc!” … „Atacul” a lovit din plin.
Misiunea a fost îndeplinită cu succes, iar întregul echipaj, felicitat pentru precizia şi promptitudinea cu care a acţionat.
… Despre toate acestea şi-a amintit cu emoţie soldatul Ţopa, în drumul spre casă, retrăind aievea clipele aplicaţiei. Dar mai mari i-au fost emoţiaşi uimirea când, ajuns în gară, pe peron i-a văzut aşteptându-l pe toţi ai săi. Veniseră nu numai să-l întâmpine ci şi pentru a-l … felicita. Permisia de care avea să se bucure nu mai putea fi pentru cei de acasă o surpriză. Scrisoarea de mulţumire din partea comandantului unităţii i-o luase ostaşului înainte[2] …
[1]Locotenent Marian Moşneagu, „Idei … pentru mâine”, articol publicat în ziarul „Apărarea patriei”.
[2]Locotenent Marian Moşneagu, „Cartul”, în ziarul „Apărarea patriei”, articol distins cu Menţiune la Concursul de publicistică.

Vânătoarele de submarine 3 și 41
Acei oameni minunați…
„Pentru mine, Divizionul 50 Vânătoare de Submarine a fost cea mai frumoasă etapă din cariera mea de ofițer de punte în Marina Militară – mărturisește comandorul în retragere Adrian Ioniță, fost camarad de unitate, încântat că luni, 10 noiembrie a.c. va fi prezent din nou, la Mangalia, la sărbătoarea corvetelor.
Etapă în care am acumulat foarte multe cunoștințe de specialitate și nu numai, mi-am format și perfecționat deprinderile necesare activității de la bordul navei, dar și în munca cu oamenii și caracterele lor, și mi-am făcut prieteni și tovarăși de încredere.

Comandanți de nave, ofițeri secunzi și specialiști din statul major al Divizionului 50 Vânătoare de Submarine. De la stânga la dreapta: locotenentul major intendent Costică Cășuneanu, căpitanul Dumitru Savu, locotenentul major Nuran Curtdede, căpitanul de rangul 3 Vasile Tomșa, locotenentul major Jean Pătrașcu, locotenentul major Radu Șerban, căpitanul-locotenent Adrian Dragomir și locotenentul Adrian Ioniță (jos). Colecția Comandor (rtr) Adrian Ioniță
De la funcția de comandant Unitate de luptă și până la frumoasa funcție de comandant de navă, am parcurs etape pline de greutăți, responsabilități și abilități în lucrul cu tehnica, dar mai ales munca cu oamenii din jurul meu, cu subordonații și comandanții mei. În misiunile de la mare cât și de la fluviu am căutat să-mi onorez misiunile încredințate și să aduc cu bine la cheu nava și echipajul ei.
Să mai amintesc și despre momentele tensionate din timpul Revoluției din 1989, când am ieșit cu nava în mare pentru a apăra platforma de foraj maritim «Gloria» din calea tăvălugului «hoardelor teroriste»? Nu, nu mai spun nimic despre aceasta, ne-am îndeplinit cerințele desprinse din Jurământul Militar!

Decembrie 1989. Echipajul vânătorului de submarine 41, comandat de locotenentul major Adrian Ioniță, comandantul navei și al Secției, în Bazinul Administrației Portului Liber Sulina, cu petrolierul “Prahova” pe fundal. Colecția Comandor (rtr) Adrian Ioniță
Pot afirma cu mândrie că m-am simțit privilegiat că am făcut parte din acest colectiv al acestui divizion de nave, că am găsit la această unitate de elită oameni deosebiți, profesioniști iscusiți și marinari destoinici. Rezultatele muncii lor? Misiuni îndeplinite la înalte standarde, calificative maxime la aplicații comune pe submarin real (dar și cu alt specific) în marea internațională, cu nave ale unor țări din vechiul Tratat de la Varșovia, dar și cu nave sub stindardul NATO.

De la stânga la dreapta: Locotenentul Adrian Ioniță, căpitanul-locotenent Dumitru Savu, specialist Electromecanic și locotenentul Vasile Ivanov, specialist Transmisiuni în statul major al Divizionului 50 Vânătoare de Submarine. Colecția Comandor (rtr) Adrian Ioniță
Indiferent de gradul mării, toți cei încadrați în echipaje au dat dovadă de profesionalism, bună pregătire fizică și psihică, înaltă pricepere și deprinderi foarte bune în folosirea armamentului și echipamentelor de la bordul navelor. Asemenea filmului «Acei oameni minunați și mașinilor lor zburătoare», pot numi și eu Divizionul 50 Vânătoare de Submarine «Acei oameni minunați și mașinile lor plutitoare». Cinste lor!

10 noiembrie 2005. Patru viitori amirali – Dorin Dănilă, șef al Statului Major al Forțelor Navale 2006-2010, Gheorghe Petria, Petruș-Dan Popescu și Dan Leahu, foști comandanți de divizion și de nave, alături de camarazi de breaslă care și-au desfășurat activitatea în Divizionul 50 Vânătoare de Submarine Mangalia. Foto: Leonard Mocanu
Îmi este foarte, foarte greu să numesc pe cineva anume sau grupuri de marinari care au adus cununi de lauri acestei unități de top din Marină. De-a lungul celor 70 ani de existență este practic imposibil să nominalizezi cadre militare din unitate: ofițeri, maiștri militari, subofițeri sau militari în termen. Din această selectă unitate de nave, au urcat pe scara ierahiei militare până la comandanți ai Marinei Militare, șefi ai Statului Major al Forțelor Navale, locțiitori și comandanți în structurile superioare al M.Ap.N.
Și mi se preling lacrimi pe obraz gândindu-mă la camarazii de arme care au trecut în neființă, la cei care ne-au părăsit (din păcate, unii mult prea devreme) și pe care nu-i vom uita niciodată. Au fost colective extraordinare de marinari, s-au format sincere prietenii bazate pe respect și admirație, formându-se relații deosebite sufletești. Așa suntem noi, marinarii, când ne aflăm împreună într-un loc strâmt și aglomerat pe o mare agitată, ne sprijinim unii pe ceilalți.
Acum la ceas aniversar, la cei 70 ani de la înființare (cât o viață de om!), adresez sincere urări de sănătate, bucurii și îndeplinirea dorințelor. Succese remarcabile în misiunile de luptă, o bună pregătire profesională și, desigur, rezultatele vor fi pe măsura profesionalismului dobândit.
În misiunile internaționale să arătați cu mândrie dăruirea voastră la îndeplinirea aplicațiilor, tricolorul la catarg să fie steaua călăuzitoare în obținerea unor rezultate deosebite.
Să nu uitați nicio clipă de mentorii voștri, de acei oameni speciali de-a lungul timpului, care v-au pus în brațe cartea marinăriei, arta navigației și instruirea pe valurile înspumate.
Marea te cheamă tot timpul, marea modelează caracterul oamenilor și tot ea îți oferă satisfacția misiunii bine făcute.
Valurile mari fac marinarii puternici și dârzi!
BUN CART ÎNAINTE!”

10 noiembrie 2005. NaveleDivizionului 50 Corvete Mangalia pregătitesă-șiîntâmpineoaspeții. Foto: Leonard Mocanu
… Luni, 10 noiembriea.c., la cheulsulfuros din Mangalia, sub marele pavoaz aniversar, nostalgiile foștilor vânători de submarine se vor armoniza cu ambițiile, provocările și împlinirile echipajelor actualelor nave – de construcție românească – din Divizionul 50 Corvete, comandat în prezent de comandorul Sebastian Barote.

6 noiembrie 2010. Ororat să primesc distincțiile aniversare din partea comandorului Ion Condur, comandantul Divizionului 50 Corvete 2008-2015, viitor amiral, actualul președinte al Filialei Mangalia a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere “Viceamiral ing. Grigore Marteș”
O întâlnire de suflet între generațiile de ieri și de astă zi și o simbolică predare de ștafetă pentru perpetuarea acestor atât de frumoase tradiții.
Sincere felicitări și calde urări de sănătate tuturor celor care, de-a lungul carierei lor, și-au asociat speranțele și performanțele cu spiritul și vocația excelenței specifice acestui valoros corp de elită al Marinei Militare.
ZĂRI SENINE, VALURI LINE și BUN CART ÎNAINTE SPRE CENTENAR!
Post-scriptum: Rog foștii camarazi, inclusiv militarii în termen, care dețin mărturii scrise, documente și fotografii, inclusiv Albumul Divizionului 50 Vânătoare de Submarine 1955-1989, să mă contacteze pentru a le include, la loc de cinste, în Monografia în curs de pregătire.
Bibliografie:
- Marian Moșneagu, “Politica navală postbelică a României (1944-1958)”, Editura „Mica Valahie”, București, 2006
- Colecția ziarului „Apărarea patriei” 1984-1989 și revista “Marina Română” nr. 36 (7)/1995
Sursa foto: Colecția Adrian Ioniță, Leonard Mocanu& Marian Moșneagu