Părintele Constantine „Dino” Papademos, parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina” din Elk Grove – California

Pentru că pe 8 septembrie îmi serbez, ca atâția mulți alții, onomastica, nu pot rezista ispitei, – conștient că săvârșesc, cu bună știință, o pardonabilă, sper, necuviință -, să vă dezvălui această întâmplare.
Preocupat constant de cariera și viața unor ofițeri ai Marinei Regale, mult încercați de soartă după 23 august 1944 și îndeosebi după schimbarea regimului politic din România din decembrie 1947, corespondez de ceva vreme cu distinsa doamnă Opritsa Dragalina-Popa, mezina familiei comandorului Virgil-Alexandru Dragalina, stabilită din anul 1969, în condițiile vitrege ale epocii,  peste Ocean.
Despre tatăl domniei sale am relatat în articolul „De ce nu a ajuns Dragalina amiral?”, publicat pe 17 ianuarie 2020 în ediția on-line a ziarului „ZIUA de Constanța”. Iar despre Opritsa și prima sa carte de autor –„Trecutul meu abia începe”, savurosul volum autobiografic, apărut anul trecut la Editura Humanitas, am relatat pe 19 iunie a.c., în articolul „Ia cu dor de România. Amintiri de peste Ocean”.
Dar ceea ce urmează demonstrează, încă o dată, că în lumea aceasta greu încercată de ură, războaie și incertitudini, nimic nu este întâmplător…
 „România”, la cheremul Rusiei și Germaniei
Vaporul de pasageri și poștă „România”, construit la Şantierele Navale franceze “Ateliers et Chantiers de la Loire” din Saint Nazaire, lansat la apă în martie 1905, a sosit în ţară pe 16 aprilie 1905.
A intrat în serviciu pe 23 aprilie 1905, fiind botezat, în prezența regelui Carol I, pe 15/28 mai 1905. Modernul pasager al Serviciului Maritim Român (S.M.R.) avea două cabine de lux, cinci cabine speciale, 51 de locuri clasa I, 42 locuri clasa a II-a și 60 locuri clasa a III-a.
Din cauza izbucnirii Primului Război Mondial și a închiderii Dardanelelor, cursele vapoarelor S.M.R. care deserveau linia Constanța-Pireu-Alexandria au fost suprimate la 23 iulie 1914 st.v. iar cursele pe linia Constanța-Constantinopol și Constanța-Balcic, pe 25 octombrie 1914 st.v.
În urma aprobării Consiliului de Miniştri din 30 septembrie 1916, România a închiriat guvernului rus nouă cargouri, dintre care şase ale S.M.R. – „Bucegi”, „Carpaţi”, „Constanţa”, „Dobrogea”, „Iaşi” şi „Turnu Severin” şi trei ale Societăţii „România” – „Milcovul”, „Oltul” şi „Siretul”.
 

Pasagerul S.M.R. “România”. Colecția Marian Moșneagu

Printr-o convenţie ulterioară, guvernul român a pus la dispoziţia Flotei de Operațiuni ruse din Marea Neagră cele cinci pasagere ale S.M.R., respectiv „Dacia”, „Împăratul Traian”, „Principesa Maria”, „Regele Carol I” şi „România”. Acestea au fost transformate în crucişătoare auxiliare în portul Gtrucţkaia, la intrarea în Sevastopol.
Ele au revenit în țară treptat, în perioada august – noiembrie 1918, într-o stare tehnică deplorabilă.
Pe 2 noiembrie 1942, pasagerul “România” a fost predat Marinei Germane, care l-a utilizat ca navă-bază de submarine şi şalupe rapide.
Pe 11 mai 1944, ora 17.52, în timp ce se afla în baia de Nord a Capului Chersones, cu misiunea de a ambarca trupele evacuate de la capul de pod Sevastopol, a fost lovit în plin de bombe, scufundându-se. Din fericire, nu s-a înregistrat victime.
 
Darul lui Dumnezeu
Am făcut această scurtă prezentare a pasagerului S.M.R. “România”, pentru că la el se referă, indirect, și Opritsa Dragalina-Popa în corespondența pe care am purtat-o vara aceasta.

Biserica “Sfânta Ecaterina” din Elk Grove – California

Astfel, pe 12 iulie a.c., distinsa Doamnă Opritsa, care în prezent locuiește în Elk Grove – California, m-a înștiințat, cu entuziasmul și sinceritatea care o caracterizează, faptul că a trăit o mare surpriză.
“Azi, la Biserică, una din enoriașe, pe nume de Deborah Middleton, m-a rugat s-o ajut cu un pachet cam mare și greu.
Am rămas după slujbă cu ea în Biserica pustie. M-a rugat să duc pachetul spre altar. Preotul a apărut cu candela și crucea, a deschis pachetul și … am văzut cu uimire o icoană de lemn măricică (40 cm pe 30 cm), ortodoxă, pictată pe lemn: Maica Domnului cu pruncul Iisus.
Părintele a sfințit și binecuvântat icoana și …. Debby mi-a pus-o în brațe!
„- Uite, mi-a spus, dar de la Dumnezeu. Am cumpărat-o la o licitație săptămâna trecută. A fost pictată pe bastimentul «România», lângă Odessa, probabil în secolul trecut.”.
Am rămas fără glas! Am luat-o în brațe, m-am închinat, am sărutat-o, am studiat-o …. dar nu am putut găsi nici semnătura și nici data.
Ajunsă acasă, am citit despre bastimentul «România» și am văzut ca ești citat, așa că …. împart cu tine marea mea bucurie.
Dacă cumva știi de existența unui pictor activ pe vas, scrie-mi și mie!”.
 
 
 

Icoana provenită de pe pasagerul “România”

Surprins, la rându-mi, să aflu această prea fericită întâmplare… deloc întâmplătoare, cum îmi place să spun de fiecare dacă când neprevăzutul face ca lucrurile bune să se înfăptuiască unde și când nu te așteptai, am rugat-o, cu mult prea mare insistență, să încerce să afle cât mai multe detalii despre voiajul transatlantic al acestui scump odor.
Ca urmare, au urmat alte și alte mesaje, cu noi amănunte:
„Ieri s-a întors Deborah de la Tacoma, Washington, dar (decepție) pentru moment, fără știri sau completări.
Deborah spune că Doamna Sudar, cea care a organizat licitația, va contacta fosta posesoare a icoanei, care se pare că s-ar putea să aibă mai multe amănunte despre proveniență. Imediat ce stiu îți voi comunica. Probabil duminică, după slujbă, când mă voi întâlni cu Deborah!
Duminică vom face și o nouă fotografie cu Preotul, Deborah, Icoana și cu mine la altar. 

Părintele Constantine „Dino” Papademos, Deborah

Middleton și Opritsa Dragalina-Popa (mijloc), ținând icoana în brațe în fața altarului Bisericii “Sfânta Ecaterina” din Elk Grove
Cu toate eforturile făcute – pentru care îi sunt profund recunoscător -, Opritsa nu a reușit (încă!) să dezleze misterul acestei icoane. Și chiar în această dimineață, când tocmai mă decisesem să vă împărtășesc această întâmplare, primesc de peste Ocean mesajul domniei sale:
„Dragă Marian, Cu părere de rău scriu:  nu am mai putut obține alte amănunte despre istoria icoanei noastre!
Chiar acum câteva minute mi-a scris draga mea prietenă, cea care mi-a dăruit icoana: Doamna Maria Sudar, românca din Tacoma – Statul Washigton, cea care a oferit icoana la licitație, nu a mai putut afla niciun alt amănunt. S-a tot interesat, i-a contactat pe cei care au adus-o pe meleagurile noastre, însă fără succes!
Acum icoana este la capul patului meu și mă rog la ea în fiecare dimineață și seară!
Mă păzește, mă încurajează și îmi șoptește povești de acasă: aud aevea muzica valurilor, simt freamătul mării și văd cerul presărat cu stele – locurile sfinte, departe – departe, acolo unde a fost creată!
Știu că pentru un istoric, astfel de „amănunte” emoționale nu sunt suficiente!
Dar ….. pe mine, mă încântă chiar și misterul!
Cu regret, Opritsa”.
 
Icoane dragi de „acasă”, aflate la capul patului Opritsei Dragalina-Popa: Tripticul de pe noptieră, poleit în aur, a fost dar de botez al unchiului său, generalul Corneliu Dragalina. În stânga, pe perete, între prima și cea de-a doua icoană, într-un cadru mic, icoana încondeiată de pictorul Sever Burada în celulă (a fost condamnat pe nedrept la moarte și apoi la închisoare pe viață)
În fața acestor pioase confesiuni, comentariile sunt de prisos. Iar pentru impolitețea de a face publice crâmpeie din intimitatea corespondențelor noastre, te rog din suflet, dragă Opritsa, să fiu iertat!
Am vrut ca de acest minunat dar dumnezeiesc, pe care l-ai primit cu admirabilă generozitate de la prietena ta Deborah, să ne bucurăm cu toții. Cei pentru care Sfânta Maria nu este numai Născătoare de Dumnezeu ci reprezintă însăși Maica Luminii, veșnic apărătoare, ocrotitoare și călăuză – “zâmbetul cerului în lacrimile noastre și adăpostul cel mai sigur în furtunile vieții”. Printre care mă bucur și eu, păcătosul…
Dar pentru care, această fericită întâmplare și această confesiune, întruchipează cel mai frumos cadou pentru onomastica de luni!

Bibliografie:

1. Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, “Dintre sute de catarge. Serviciul Maritim Român. Album omagial editat la 125 de ani de la înființare”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020
2. Opritsa Dragalina-Popa, “Trecutul meu abia începe. Amintirile nepoatei unui general erou”, Ediție îngrijită de Dumitru Dan Roman, Cuvânt înainte de Mihai Cantuniari, Prefață de Grigore Buciu, Editura Humanitas, București, 2024

Sursa foto: Opritsa Dragalina-Popa

 Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.