Nava-bază pentru submarine “Constanța”

•  Sosită în portul Constanța la 20 iunie 1931, sub comanda căpitan-comandorului Alexandru Bardescu, secondat de  căpitanul Alexandru Dumbravă, nava-bază pentru submarine ,,Constanța” a avut o existență de numai 13 ani în Marina Română.
• Și, stranie coincidență, și secundul și nava vor dispărea în același an, din aceleași motive.

O lansare la apă fastuoasă

Pe 8 noiembrie 1928 la ceremonialul lansării sale la apă în Şantierul Naval ,,Quarnaro” din Fiume (actualul Rijeka) au fost martori, alături de oficialitățile civile şi militare din Fiume, Polo, Triest şi Veneţia, numeroase alte personalităţi, consulul României din Fiume, consulul general al României din Triest, ofiţeri de marină români și străini etc. În cuvântul său, dl. Scotti, preşedintele Casei constructoare, a evidenţiat: ,,După secole de lupte pentru păstrarea integrităţii etnice, poporul român, ajuns la forma actuală de stare şi unitate naţională, are nevoie de a-şi consacra fructul obţinut cu preţul atâtor sacrificii.

Această frumoasă navă, adăugată submarinului şi celor două contratorpiloare, va îmbogăţi unităţile Marinei Române, apărând drumurile de progres şi civilizaţie.

Italia este orgolioasă de continuarea tradiţiei din epoca glorioasei Republici Genoveze ale cărei nave au păşit în Marea Neagră, organizând viaţa economică şi comercială. Colaborarea celor două surori latine este perfectă, organizarea genoveză a apărării Nistrului, prevederile lui Giuseppe Nanzzini asupra independenţei şi libertăţii poporului român, Contele de Cavour care s-a ocupat de expansiunea naturală şi legitimă a acestui stat şi ultimul război contra inamicului comun o dovedesc cu prisosinţă. Când, după Armistiţiu, pustiită şi hărţuită de armatele inamice, România avea nevoie de ajutorul naţiunilor amice, Italia, prin solicitudinea exportatorilor ei, fu prima a-i acorda sprijinul.
În scurt timp, navele de comerţ italiene au venit în porturile române Galaţi, Brăila şi Constanţa pentru a satisface nevoile urgente ale populaţiei române aşa de obosite de lungul şi sângerosul război. În urmă, relaţiile italo-române devin din ce în ce mai strânse. România devine pentru Italia cea mai bună sursă de materiale de care noi avem nevoie şi care abundă acolo.

Şi astfel, pentru Șantierele noastre este o nobilă însărcinare de a construi această frumoasă şi modernă navă-bază de submarine, care se va coborî în elementul său acompaniată de urarea noastră cea mai sinceră de bun augur. Şantierele au pus în această realizare cea mai mare eficientă a calităților tehnice.

Timpul şi experiența Marinei Române vor demonstra că eforturile noastre sunt încununate de succes. ”.
La rândul său, principele Dimitrie Ghica, ministrul plenipotențiar al României la Roma a declarat că se simte onorat şi mulțumit să asiste la această solemnitate, felicitându-i pe constructori a căror faimă s-a confirmat în toată lumea, făcând onoare pavilionului italian. Acest bastiment va fi o nouă şi prețioasă legătură între Italia şi România.

Lansată la apă în uralele generale ale asistenței, moderna navă militară – care, de altfel, a făcut obiectul unui scandal de presă uriaș din cauza prețului mult prea mare și a suspiciunilor de mită – avea un deplasament de 2300 tone, lungimea – 77,32 metri, lăţimea -11,28 metri, pescajul – 4,10 metri, viteza – 13 Nd, raza de acţiune 12.000 Mm. Iniţial, aceasta a fost dotată cu 2 tunuri de 102 mm şi tunuri A.A. de 40 mm.

Sub pavilionul Marinei Regale

Intrată în ordinea de bătaie a Diviziei de Mare prin Ordinul de zi nr. 22 din 27 iulie 1931 al Inspectoratului General al Marinei, N.M.S. ,,Constanța” a fost botezată la 15 august 1931, de Ziua Marinei. La sărbătoarea marinarilor români au participat Regele Carol al II-lea, Regina Marioara a Iugoslaviei, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, precum şi miniștrii Constantin Argetoianu, Dimitrie Ghica, Vâlcovici, generalul Ilie Partenie, secretar general al Ministerului Armatei, precum şi căpeteniile Marinei – viceamiralul Vasile Scodrea şi contraamiralul Ioan Bălănescu.

După ceremonia religioasă, viceamiralul Vasile Scodrea a dat citire  actului de botez, semnat de membrii Familiei regale prezenți la ceremonie.

Regina Mărioara a Iugoslaviei a fost cea care a eliberat sticla de șampanie care s-a spart de babordul navei. Aurel Vulpe, primarul municipiului Constanței, a oferit navei un frumos vas de bronz, împreună cu mesajul: “Municipiul Constanța oferă acest modest dar, din dragostea ce leagă orașul de nava care-i poartă numele. Mâine, din clipa în care «Constanța» își va ridica ancora, acest vas va fi o vie amintire a pământului românesc”

Ulterior oaspeţii de onoare au luat prânzul la bord.

Cupa oferită de Primăria municipiului Constanța

În vara și toamna anului 1931, N.M.S. ,,Constanța”  a efectuat primele două voiaje de instrucție în Marea Neagră și Marea Mediterană, având la bord elevii anului I ai Şcolii Navale. De altfel, la 1 aprilie 1932 ,,Constanța” a primit misiunea permanentă de navă-şcoală. 

Nava-bază “Constanța” și submarinul „Delfinul” în portul Constanța

Pe 11 noiembrie 1931 nava-bază ,,Constanța” a plecat la Fiume pentru a aducerea în ţară a submarinul ,,Delfinul” dar, ghinion! Din cauza rezilierii contractului, la 26 decembrie 1931 a fost nevoită să se întoarcă în țară.

La 1 februarie 1932, căpitan-comandorul Alexandru Bardescu a predat comanda navei căpitanului Alexandru Dumbravă, până la sosirea noului său comandant, căpitan-comandorul Grigore Popovici.

O soartă nefericită

Din anul 1936, o dată cu sosirea submarinului ,,Delfinul”, ,,Constanța” şi-a început activitatea specifică, în timpul războiului oferind susţinerea logistică necesară acestuia şi vedetelor torpiloare.
 
 

Nava-bază „Constanța” alături de submarinul „Delfinul”

Urmărită parcă de ghinion, la 5 septembrie 1944 nava a fost preluată de Flota Roşie, o dată cu celelalte bastimente româneşti aflate în portul Constanţa. Iată ce raporta, la 8 septembrie 1944, căpitanul Grigore Ciolac, comandantul Grupului Submarine şi Vedete Torpiloare: “În dimineaţa zilei de 5 septembrie a.c. către orele 04.45, elemente din infanteria marină sovietică încadrate de ofiţeri de marină şi având comandant-şef un amiral rus, au intrat la bordul celor două submarine ,,Rechinul” şi ,,Marsuinul” şi la nava-bază ,,Constanța”, dezarmând echipajele sub ameninţarea de a fi împuşcate în caz de nesupunere.

Subsemnatul mă aflam la nava-bază, unde am fost dezarmat de doi ostaşi ruşi şi dus la contraamiralul rus pe comanda navei-bază. Prin intermediul căpitanului Ţurcan Nicolae, contraamiralul rus mi-a pus în vedere următoarele: «Comandamentul sovietic a hotărât ocuparea navelor româneşti deoarece nu suntem bine pregătiți pentru a asigura flancul stâng al Armatei Roşii, fapt ce s-a dovedit prin torpilarea vasului ,,Oituz” în port şi a navei de război sovietice în regiunea Tuzla de către submarinul german».        […] Am adunat ofiţerii în fumoarul navei-bază unde, în faţa contraamiralului rus, am comunicat cele de mai sus. La întrebarea dacă este cineva care vrea să plece de la bord, toţi ofiţerii mi-au răspuns că vor să rămână mai departe la bord, pentru a duce lupta comună alături de Marina Sovietică.”.

“Constanța”, rebotezată de sovietici „Bug”

În aceleași împrejurări dramatice, în aceeași zi nefastă, căpitanul-comandor Alexandru Dumbravă, cavaler al Ordinului Militar “Mihai Viteazul”, cel care aduse nava în țară, s-a sinucis la bordul distrugătorului „Regina Maria”, refuzând dezonoarea de a preda navele Escadrilei de Distrugătoare pe care o comanda, în condiții atât de umilitoare.

Bibliografie:

1. Marian Moșneagu, “Odiseea navei-școală «Constanța»”, Editura Muntenia, Constanța, 2001
2. Marian Moșneagu, „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină decorați cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, Editura Militară, București, 2019

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Despre Marian MoşneaguComandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).

Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.